STIAŢI CĂ...
  • Un canar lung de 12 cm, cântăreşte 15 grame. Greutatea inimii canarului a fost stabilită la 1,40 grame. Are o inimă foarte puternică, ce poate fi definită de ”atlet”. In faza de odihnă inima bate cu 400 de bătăi pe minut, iar când e solicitată, bătăile se dublează. Intr-o probă de efort a ajuns la 1.000 de bătăi pe minut.
  • Canarul a fost de folos omului şi în anumite situaţii chiar i-a salvat viaţa. Intr-adevăr, minerii din Tirolul de Nord duceau cu ei în mină colivii cu canari. Canarii prin comportamentul lor, semnalau frecventele şi mortalele acumulări de gaze, printre care şi temutul grisou.
  • La sfârşitul anului 1600, în Tirol un cismar fluiera în timp ce lucra. După câteva zile este imitat de un canar care se afla în apropiere. In acel moment cismarul îşi intensifică flueratul mărind notele. Canarul după cateva momente de ezitare, repetă corect notele fluierate. Se zice că şcoala de cântec a început în acest mod.
  • Este o mare asemănare în transformarea carotenului la om şi la canar. La om carotenul serveşte pentru a se bronza în timp ce la canarii din gama de ”culoare roşie”, carotenul este folosit pentru intesificarea culorii şi luciul penajului.
  • Puii de canar se nasc găurind găoacea cu ciocul; sunt golaşi complet fară pene. In prima zi nu mănâncă, utilizând ceea ce au în stomac şi în intestin în momentul naşterii. De la mamă primesc un amestec dens şi verzui predigerat pus direct pe limba lor. Deschid ochii în a opta zii, din a zecea se văd primele pene care vor fi completate cu rapiditate până la cea de a optsprezecea zi. In acest moment sunt gata să părăsească cuibul şi la treizeci de zile sunt complet independenţi.
  • Se zice despre o persoană care mănâncă puţin că: ”mănâncă ca un canar”. Trebuie schimbată această zicală, deoarece cantitatea anuală de mâncare consumată de un canar este de 6,5 kg. Făcând calculele necesare se poate afirma că un canar care cântăreşte 20 de grame mănâncă pe zi aproape o treime din propria greutate.
  • Canarul are un corp adaptat pentru zbor. Chiar dacă e născut în colivie şi deci nu este obişnuit să zboare în libertate, canarul domestic demonstrează vivacitate şi uşurinţă fiind capabil să se susţină în aer bătând repede din aripi. In natură, viteza sa de croazieră a fost stabilită la circa 55 km/oră.